Alianța USR-PLUS anunță oficial: Îl susținem pe Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Alianța USR-PLUS anunță oficial: Îl susținem pe Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Publicat: 15/11/2019, 09:07

„Alianța USR PLUS rămâne consecventă poziției pe care a avut-o încă de la început, și anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă, nu a făcut altceva decât să frâneze modernizarea României, să încerce să deturneze țara de la direcția euro-atlantică și să-i împingă pe români la migrație masivă. PSD este un partid nociv care, din păcate, încă mai reușește să păcălească categoriile vulnerabile de populație că este social-democrat și că le reprezintă interesele. O minciună ce poate fi ușor demontată. Doar în mandatul Vioricăi Dăncilă inegalitatea veniturilor a crescut în România, iar numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie rămâne ridicat, la aproape 7 milioane de cetățeni”, au transmis reprezentanții Alianței, într-un comunicat de presă remis, joi, Mediafax.

Sursa citată mai spune că „USR a luptat în Parlament, timp de trei ani, împotriva modificării legilor justiției și a celor penale în favoarea infractorilor, împotriva privilegiilor demnitarilor, a strâns peste un milion de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției #faraăpenali și a transparentizat lucrările legislativului prin informări permanente și prin toate mijloacele asupra abuzurilor PSD. Am găsit în președintele României Klaus Iohannis un partener în acest efort și avem convingerea că va rămâne în continuare un apărător al statului de drept”.

Dan Barna a declarat că șeful statului s-a angajat din nou să înceapă discuțiile despre alegerile anticipate după turul al doilea al prezidențialelor.

„Klaus Iohannis s-a angajat din nou, în ultima conferință de presă, că, după alegerile prezidențiale va reîncepe discuțiile despre organizarea alegerilor anticipate pentru care Alianța USR PLUS a propus tuturor forțelor politice un pact. Credem în continuare că acestea reprezintă singura soluție pentru ca PSD să fie alungat de la putere pentru o lungă perioadă de timp. Nouă nu ne e teamă de anticipate și suntem gata de o nouă bătălie cu PSD care trebuie să plece pentru că e toxic. Cât de toxic am văzut toți de la OUG 13 încoace și vedem și zilele acestea când, prin dezinformări de cea mai proastă factură, încearcă să dezbine frontul anti-PSD”, a afirmat liderul USR Dan Barna.

La rândul său, liderul PLUS Dacian Cioloș a explicat că votul pentru actualul președinte al României este unul pentru modernizarea țării noastre.

„Votul pentru Klaus Iohannis e un vot care va fi dat pentru modernizarea României și putem să garantăm susținătorilor noștri că de acest lucru ne vom asigura și noi, Alianța USR PLUS, care este o forță politică acum în România. Vom avea grijă ca obiectivele pentru care îl susținem pe Klaus Iohannis să fie puse în practică nu doar de către viitorul președinte, dar și în Parlament și la nivel local”, a conchid Cioloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
Zanni a decis ce va face cu premiul de 100.000 de euro de la Survivor...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Câți euro a primit Sorin Pușcașu pentru cele 19 săptămâni la Survivor All Stars. Îi...
A fost descoperit elixirul ieftin al vieții „fără de moarte”. Ce trebuie să consumi pentru...
Planta-minune care se vinde cu 100 de lei gramul. Dumitru a pus bazele unei plantaţii...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa ar fi fost ucisă pentru o bucată de pâine. Verișorul copilei a avut un...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Serviciile de securitate din întreaga Europă sunt în alertă în legătură cu o nouă armă...
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
S-a decis plata a cel puțin 2000 LEI. Banii intră direct pe card. Cerere obligatorie...
Zodiile care se îndrăgostesc. Pentru unii nativi vine dezastrul în relație
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tomas de Torquemada, șeful inchizitorilor. Biserica Catolică în secolul al XIV-lea: O Decizie Crucială pentru...
×